

Freya POS DEV @Soft Tehnica.
Interviul Povestea Cariera lui Andrei S.
Născut și crescut în București, absolvent al liceului teoretic Al. I. Cuza, specializarea informatică intensiv, și al facultății de informatică Titu Maiorescu.
„Prima dragoste” au fost artele vizuale. Sunt pasionat de când „mă știu ” de mediul acesta. Inițial, animațiile, ca orice copil, urmate de haosul din momentul în care am prins creioane și pensule pe mână. Ulterior în clasele primare am urmat cursuri de pictură, întrerupte după scurt timp de dorința mamei de a ma „concentra pe lucruri mai serioase”.
Am continuat să cochetez cu manipularea digitală a imaginilor, toată experienta asta maturizându-se mult mai târziu în pasiunea mea actuală pentru fotografie. Am o pagina de Instagram pe care postez din când în când (@mildly.unwise).

Un alt element foarte important în viața mea a fost muzica. Inițial mult mai nişat pe rock și metal, am început să cânt la chitară pe la sfarșitul clasei a 8-a. Am făcut parte dintr-o formație cu care am și avut ocazia să susțin concerte în principal în București. Plete, brățări cu ținte, bocanci, tot pachetul.
În prezent, ascult și compun muzică dintr-un spectru larg de genuri, cel mai recent interes fiind muzica electronică și modul în care pot să imbin instrumentele analog cu cele digitale.
În rest, lucruri puțin mai generice, dar importante pentru mine, sunt gătitul, filozofia, istoria și tehnologia.
Printr-o discuție la 3 dimineața cu un fost coleg de liceu cu care ulterior am ajuns coleg de echipă.
Lucrez în principal la dezvoltarea produsului Freya Cloud, la consolidarea / îmbunătățirea funcționalităților existente sau adaptarea acestora la nevoile clientului, cât și la dezvoltarea de functionalități noi, încercând să pun accent pe partea de user experience.
Cultura companiei este în opinia mea printre cele mai mari realizări ale acesteia. Încă din prima zi am fost primit cu brațele deschise de toți colegii, nu doar de cei din echipă. Se investesc constant timp și resurse în evenimente (de la workshop-uri la campionate de FIFA) care promovează această cultură. Asta duce în majoritatea cazurilor la extinderea naturală a relației dintre angajați dincolo de granițele unui „9-to-5”.
În alt mod lucrezi la un task marți, cot la cot, cu cineva cu care sâmbătă ai stat la povești până la 6 dimineața.
Zilele încep similar, mereu evoluează diferit. În principal în prima parte stabilesc prioritățile pe ziua respectivă cât timp beau cafeaua, mă consult cu colegii unde consider necesar, apoi trec la treabă.
Echipa din care fac parte este alcatuită din oameni pasionați atât de domeniu cât și de livrarea unui produs competent clientului final.
Deși suntem destul de diferiți ca personalitate și interese, avem o chimie și o dinamică foarte bună.
Atitudinea contează cel puțin la fel de mult ca și competența personală.